Nu ne luptăm doar cu o epidemie, ne luptăm și cu o infodemie.

Pe măsură ce virusul COVID-19 afectează din ce în ce mai multe sectoare ale vieții de zi cu zi, apare și un val de informație falsă. De la leacuri băbești la „cauzele reale” ale virusului, aceste știi false au devenit, treptat, din ce în ce mai periculoase de la începutul pandemiei. România a fost, nu demult, una dintre țările cu cel mai mare procent de persoane cu rezultate pozitive din totalul de teste făcute – într-o anumită măsură, acest fapt se datorează știrilor false răspândite în social media sau de la persoană la persoană. Cauzele răspândirii acestor știri pot fi foarte variate și nu se exclud una pe cealaltă; de asemenea, scopurile răspândirii acestor informații pot varia și pot ține de o agendă a unui grup sau de scopuri personale. În analiza ce urmează, vom discuta 6 cauze principale ale răspândirii informațiilor false pentru a explica DE CE românii sunt predispuși la consumul sau propagarea acestora, în special în situații de criză.

1. Relația cu autoritatea

Ca să înțelegem de ce România este o țară predispusă la fake news trebuie să analizăm relația cetățenilor ei cu autoritatea. Un studiu IRES din martie 2020 ne arată că 50% din români consideră că autoritățile nu au capacitatea necesară de gestionare a virusului. Când vine vorba de personalități, vedem că 75% din români au încredere în Raed Arafat, urmat de Klaus Iohannis, cu 39% din populație. Foarte aproape de președintele României se situează Nelu Tătaru, cu încredere din partea a 37% din populație, iar apoi Ludovic Orban și Marcel Vela, cu un procent egal de 25%. Putem astfel să concluzionăm că persoanele care reprezintă/conduc organismele ce adoptă principalele măsuri în contextul COVID-19 sunt și persoanele care inspiră cea mai puțină încredere. Acest fapt este periculos pentru sănătatea populației, deoarece atitudinea față de aceste personalități poate afecta atitudinea față de sfaturile și/sau măsurile luate. Astfel, informațiile legate de virus pe care autoritățile le-au livrat populației au devenit știri false în conștiința acesteia doar în baza neîncrederii față de „sursă”. Cetățenii și-au întors atenția și încrederea spre alte surse, neautorizate și, uneori, necunoscute, care fie afirmau opusul declarațiilor autorităților, fie confirmau unele convingeri conspiraționiste deja existente.

2. Sursa preferată de informare

Un al doilea factor important în răspândirea informațiilor false ține chiar de mijloacele mass media: conform unui studiu efectuat de Reuters Institute, „cei sub 45 de ani preferă mediul online, în vreme ce persoanele peste 45 de ani își iau știrile din presa traditională adică televizor, radio și ziare. Peste 60% dintre tinerii între 18 și 24 de ani își iau informația din online”, Facebook fiind principala sursă de informare online, conform IRES. Faptul că știrile false își găsesc foarte ușor locul pe Facebook nu este un concept nou. Jurnalul Nature: Human Behavior a publicat un studiu conform căruia știrile false se răspândesc mult mai rapid pe Facebook decât pe orice altă platformă social media.

În perioada pandemiei, Facebook a devenit un spațiu de dezbatere privind coronavirusul pentru populația României. S-au identificat mai multe părți în cadrul dezbaterii: coronascepticii, euroscepticii, cei ce nu au încredere în sistemul sanitar și cel educațional, antivaxxerii cei anti-tehnologie. Astfel, știrile false au fost răspândite de către toate taberele – uneori erau ușor de identificat, alteori necesitând efort pentru a le recunoaște – deseori fabricate de persoane fără experiență sau cunoștințe elementare în jurnalism, epidemiologie sau politică internațională.

Însă și din partea publicațiilor tradiționale s-a putut observa o tendință de a răspândi informații false legate de coronavirus. Primul articol de acest fel a fost publicat de Money.ro, cu titlul ”Să înceapă SPECTACOLUL! Primul caz de CORONAVIRUS în România. În București!”. Din păcate, sunt mulți jurnaliști afiliați unor trusturi mari de presă care nu verifică informațiile incluse în articolele pe care aceștia le publică. Într-un articol, HotNews.ro ne prezintă un interviu acordat de către Adrian Marinescu, medic specialist în boli infecțioase la Institutul Matei Balș din București. Conform acestuia, „doar persoanele care au călătorit în ultimele 14 zile în zone unde se înregistrează focare/îmbolnăviri de coronavirus sau care au intrat în contact cu persoane care au călătorit recent în astfel de zone sunt expuse la virus. Celelalte au răceală sau gripă.”. În acest articol, HotNews nu ne prezintă un disclaimer la declarația lui Adrian Marinescu, deși la momentul scrierii articolului era un fapt cunoscut că și suprafețele de plastic sau metal pot fi căi de infectare.

3. Frica de „străin”

Neîncrederea în „străin” este un alt factor ce a susținut răspândirea informațiilor false legate de noul coronavirus. Euroscepticii au propagat una dintre principalele teme din această perioadă: Uniunea Europeană plătește pentru fiecare pacient infectat. Cu toate că aproximativ 70% din populație are încredere în Uniunea Europeană, 72% nu au încredere în sistemul sanitar din România. Astfel, a apărut raționamentul că medicii din România vor „umfla” numărul pacienților infectați pentru a accesa mai multe fonduri din partea UE.

Bill Gates a revenit sub reflectoarele opiniei publice din România. Faptul că Bill Gates investește în dezvoltarea și promovarea vaccinurilor și promovarea contracepției l-au transformat în „inamic” în ochii românilor. O mare parte din aceștia cred că Bill Gates dorește scăderea populației prin „genocid epidemiologic” sau controlul acesteia fie prin introducerea cipurilor în vaccinuri (fără știrea sau acordul persoanei vaccinate) fie prin tehnologia 5G.

Aceste aspecte, în combinație cu nivelul scăzut de încredere în autorități, nivelul de corupție din sistemul sanitar și slaba educație sanitară și tehnologică (accentuate și de o deficiență majoră și erori de gândire critică) au condus la renegarea tuturor organismelor, personalităților și persoanelor calificate în gestionarea acestei pandemii.

4. Mister și credință

Românii sunt un popor învăluit în mister și credință. De-a lungul istoriei noastre, religia și misticismul s-au împletit și au pătruns în casele fiecărui român, într-o formă sau alta. Când au renunțat la încrederea în autorități, media, medici și organisme internaționale, a rămas un gol. Pentru a umple acel gol, Românii au apelat la cea mai de încredere sursă: aproapele, familiarul. Astfel, și-au făcut apariția leacurile băbești. Multe persoane au postat pe Facebook sau au trimis pe Whatsapp presupusul leac pentru noul coronavirus. Acestea se întreceau în bizarerii, de la ceai de lămâie cu bicarbonat de sodiu la comprese de cartofi cu zeamă de măr și nelipsita pastilă de vitamina C însoțită de un descântec. Însă ce majoritatea acestor mesaje pretindeau era că „acesta este modul în care virusul este tratat în țara X și de aceea au foarte puține persoane infectate”. Chiar dacă această informație putea fi verificată rapid, mulți alegeau să o creadă fără îndoială, deoarece leacurile familiare, naturiste, le oferă o siguranță pe care medicamentele și vaccinurile complicate nu o pot oferi. Atractivitatea acestor mesaje stă în formularea acestora drept „secrete”, având un aer de exclusivitate care, în combinație cu simplitatea acestora și nevoia de a vedea ceva concret, palpabil, ce promite rezultate rapide, au provocat un răspuns pozitiv în special în rândul populației vârstnice.

Însă un rol important îl are și persoana care transmite acest mesaj. Dacă mai sus am discutat proporția în care personalitatea și încrederea populației în aceasta afectează recepția mesajului, aici vom discuta opusul. Aceste leacuri prezentau un grad ridicat de încredere nu numai simplității și familiarității acestora, ci și datorită transmițătorului. Astfel, vecinii și rudele au reprezentat în această perioadă confort, persoane care trec prin aceleași greutăți ca și tine. Un studiu arată că cineva este cu 83% mai probabil să încerce un produs dacă este recomandat de un membru al familiei sau un prieten. La fel și în cazul acesta: s-a dovedit că încrederea în leacurile recomandate de către prieteni și familie este mai mare decât cea în tratamente recomandate de către persoane autorizate, cu expertiză în domeniu. La aceasta se adaugă și încrederea în preoți ca modele morale în societate. Recomandările preoților au fost îmbrățișate de către enoriași cu încredere mulți apelând la rugăciune ca principalul mod de prevenție.

5. Educație, educație, educație

Gradul scăzut de educație sanitară, tehnologică și juridică au favorizat răspândirea acestor informații false. Unele publicații de propagandă politică au profitat de acest aspect și au publicat articole cu informații false sau incomplete pentru a influența populația din punct de vedere politic. Unele persoane au vehiculat presupuneri, care, mai apoi, opinia publică le-a transformat în informații veridice. Unele din aceste informații cuprind faptul că purtarea măștii cauzează infecție cu CO2, că infecția cu virusul COVID-19 se adaugă în mod fals la certificatul de deces, că persoanele spitalizate primesc o sumă de bani pentru a afirma că sunt infectate cu acest virus sau că diferite institute recunosc că acest virus nu există.

Neînțelegerea unor concepte medicale de bază și eșecul autorităților și medicilor în a explica populației informații medicale sunt mai degrabă efectul unei lipse acute de educație de-a lungul vieții. Este imposibil să educi o populație într-un timp atât de scurt despre un subiect atât de larg.

Insuficiența dezvoltării abilităților tehnologice s-a remarcat în special în dezbaterea tehnologiei 5G și a presupuselor efecte ale acesteia asupra populației. De asemenea, se observă și o incapacitate de a folosi motoarele de căutare pentru verificarea veridicității (și a gradului de acuratețe) a informațiilor. Pe acest aspect s-au bazat unele publicații ce au folosit bariera lingvistică pe post de vestă de salvare: o mare parte din populația României nu este echipată cu abilitățile de fact checking și nu caută informații în limba engleză, disponibile la nivel internațional.

Un alt tip de pregătire pe care românii nu l-au dezvoltat suficient este educația juridică. Continuând pe subiectul nevoii de a vedea ceva concret, palpabil, mulți români au cerut ca numele persoanelor infectate să fie făcute publice, nefiind informați de regulamentul GDPR sau de ce urmări ar putea avea publicarea acestor informații.

În concluzie, toate acestea sunt rezultatul unui sistem educațional neadaptat la realitățile actuale, care eșuează în a echipa cetățenii cu un set de competențe minime necesare vieții de zi cu zi, dar și lipsa de interes a cetățeanului față de autodezvoltare, învățare de-a lungul vieții și îmbrățișare a tehnologiei. În această perioadă, adaptarea discursului autorităților și a specialiștilor la populație și la nivelul acestora de înțelegere ar fi fost cea mai bună strategie pentru a evita creșterea numărului de persoane infectate.

6. Conspirațiile

Conspirațiile au avut rolul principal în amalgamul de informații false răspândite în mass media și social media. Pentru un popor care este sceptic cu privire la autoritate, actori externi și orice aspect la care nu este un martor direct, conspirațiile devin o mare parte din discursul public. Argumente de tipul „eu nu cunosc pe nimeni infectat/care a decedat, deci virusul nu există” sau „Bill Gates susține contracepția și crede că populația este prea mare pentru a fi susținută de planetă, deci vaccinul plătit de el va omorî” sunt foarte la îndemână în special pentru persoane needucate, care nu prezintă încredere în necunoscut și cu un complex de superioritate. Conform lui Mircea Miclea, psiholog, oamenii „cred în conspiraţii fiindcă asta le face să te simtă speciali”. Acest aspect se poate regăsi chiar în discursurile conspiraționiste: formulările de tip eu-voi sau denigrarea persoanelor care cred în virus au ca scop ridicarea pe piedestal a persoanelor care cred în conspirații și le transformă într-un grup select de oameni, care au la îndemână informații secrete, prețioase.

Însă conspirațiile pot avea uneori un sâmbure de adevăr – în unele spitale, slaba comunicare cu întregul personal medical a condus la propagarea unor informații false chiar din interiorul spitalelor: fie că nu există persoane infectate cu virusul internate, fie că sunt mai multe decât sunt declarate. Aceste declarații confirmă neîncrederea cetățenilor în sistemul sanitar, alimentând și alte conspirații, precum cel că virusul nu există și UE plătește pentru fiecare persoană infectată.

Într-o notă pozitivă, în această perioadă s-a observat o solidarizare a societății civile. Multe dintre ONG-urile din România au preluat rolul de fact-checker și au livrat informații verificate din partea organismelor cu expertiză în domeniu. Tot acestea au asigurat surse de educație sanitară și au încercat să echipeze cetățenii cu abilități și instrumente de protecție împotriva știrilor false. Discursul din mediul online a fost destul de împărțit, însă s-a observat o solidarizare și în rândul cetățenilor de rând care au încercat să împărtășească informații verificate cu prietenii și familia. Peste câțiva ani, vom putea să ne uităm în urmă și să observăm modul în care această pandemie ne-a schimbat modul în care relaționăm cu prietenii, familia, autoritățile, medicii și mass media dar și cum ne raportăm la educație de calitate, progres tehnologic și integrarea acestuia în sistemul educațional și la locul de muncă, sănătate mintală și fizică și consumerism. Și, cel mai probabil, vom concluziona că una dintre principalele amenințări asupra bunăstării noastre și a calității vieții o reprezintă știrile false, modul cum le verificăm și consumăm și în ce măsură permitem răspândirea acestora.