Fiecare instituție de învățământ se poate afla în unul dintre cele trei scenarii existente pe baza deciziei luate la nivel local. Dacă citești acest articol înseamnă că fie vrei să înveți cum să-ți drămuiești timpul, fie ești unul din tinerii copleșiți de scenariul școlii online. Noi ți-am pregătit 5 sfaturi pe care le poți aplica începând de astăzi ca să îți gestionezi ziua de mâine mai bine.

Dacă intrebi de ce este important să știi cum să-ți organizezi timpul, niște skill-uri bune de time-management te pot ajuta în următoarele feluri:

  1. Să îndeplinești sarcinile zilnice într-un mod eficient. Asta înseamnă că vei folosi cât mai puține resurse pentru cel mai bun rezultat.
  2. Să scoți din sertar anumite obiective pe care ai dorit demult să le atingi. Poate o pasiune la care ai renunțat deoarece simțeai că nu mai ai destul timp.
  3. Îți stăpânești tendința de a procrastina. Azi.
  4. Reduci sentimentul dezorganizării.
  5. Îți oferă un “boost” în motivație și încrederea de sine.

1. Identifică scheletul programului tău zilnic.

Pentru a putea continua cu următorii pași trebuie să știi care este fundația zilei tale, programul cu care TU vei lucra. Încearcă să schițezi o imagine de ansamblu a programului tău Gândește-te cât timp investești în tot ce ține de activitățile școlare (ore, teme, proiecte etc.) sau în ce zile sau perioade ale zilei ai mai mult timp liber. După ce ți-ai format această structură, te aștept la pasul următor!

2. Stabilește un număr de obiective pe care dorești să le atingi într-o perioada de timp.

Prin stabilirea obiectivelor pe care doresti să le atingi vei avea și o idee clară a sarcinilor pe care trebuie să le îndeplinești pentru a ajunge la rezultatul final.

Obiectivele pot varia în durată – de la obiective pe termen scurt la obiective pe termen lung.

3. Agenda este cel mai bun prieten al tău.

Începe să-ți notezi sarcinile zilnice. Notarea acestor task-uri este importantă deoarece nu numai îți amintește lucruri pe care probabil le-ai uitat, dar te poate motiva să îndeplinești sarcinile pentriu a le tăia de pe “to do list”.

Poți să descarci o aplicație precum Dailyo sau poți cumpăra o agendă și să-ti creezi un sistem de notare propriu. Spre exemplu:

  • o informație importantă – ★
  • ceva important sau urgent – !
  • sarcină legată de școală – ▼


Sistemul de notare poate fi cât de simplu sau detaliat dorești.

4. Planifică-ți din timp ziua de mâine

Înainte să te pui la somn, investește 5-10 minute în planificarea sarcinilor pe ziua de mâine. De asemenea, dacă ai obținut vreo informație importantă pe parcursul zilei, o poți nota în agendă.

Prin planificare, îți poți structura timpul din ziua de sâmbătă încât să ai un număr de sarcini exacte și specifice (lucruri pe care de obicei nu le poți face în timpul săptămânii, spre exemplu).

5. Învață să-ți prioritizezi sarcinile

Dintr-o zi în care 7-8 ore le petreci dormind și încă pe atât pe activitățile școlare, trebuie să îți prioritizezi timpul rămas pentru îndeplinarea sarcinilor celor mai importante. Bineînțeles, trebuie să îți pui câteva întrebări pentru a decide gradul de relevanță al sarcinilor:

Este sarcina …

  • Importantă și urgentă? Fă-o acum!
  • Importantă, dar nu urgentă? Noteaz-o în agendă.
  • Urgentă, dar nu importantă? Amână pentru mai târziu sau, dacă e cazul, cere ajutorul cuiva.
  • Nici urgentă nici importantă? Evit-o.

Matricea lui Einsenhower te poate ajuta să îți prioritizezi sarcinile: