Pe 31 martie, am prezentat în Parlamentul României o propunere legislativă prin care tinerii care au împlinit vârsta de 16 ani să poată accesa servicii de consiliere psihologică și psihoterapie fără a mai avea nevoie de acordul părinților. Această propunere a apărut în urma unui proces amplu de consultare cu tineri din mediul rural. Prin intermediul unui chestionar și al mai multor focus grupuri desfășurate în România, puțin peste 600 de tineri ne-au vorbit despre dificultățile pe care le întâmpină atunci când încearcă să acceseze sprijin pentru sănătatea lor mintală. Unul dintre cele mai frecvente obstacole identificate a fost necesitatea acordului parental. Tinerii ne-au explicat că, în multe situații, părinții ajung să fie o piedică în accesarea serviciilor de consiliere și psihoterapie (nu neapărat din rea-voință, ci din lipsa de informare, stigmatizarea sănătății mintale, absența din țară, conflictele familiale sau dificultățile administrative). Propunerea noastră urmărește să răspundă acestor realități și să asigure că niciun tânăr nu este lipsit de sprijinul de care are nevoie într-un moment dificil din cauza unor bariere asupra cărora nu are control.
Ieri, 1 iunie, inițiatorii au anunțat depunerea acestei propuneri legislative. Poți găsi propunerea AICI.
Propunerea ar permite tinerilor cu vârsta de 16 ani și peste să acceseze servicii de consiliere psihologică și psihoterapie fără acordul părinților ar elimina unele bariere care îi împiedică pe mulți adolescenți să primească ajutor exact atunci când au cea mai mare nevoie de el.
În prezent, un adolescent poate recunoaște că se confruntă cu anxietate, depresie, atacuri de panică, bullying, violență în familie, probleme de identitate sau gânduri suicidare, dar accesul său la sprijin specializat poate depinde de semnătura unui adult. Pentru mulți tineri, această condiție este un obstacol imposibil de depășit. În România, această problemă afectează în mod deosebit tinerii din mediul rural, unde accesul la servicii este deja limitat, iar stigmatizarea problemelor de sănătate mintală este adesea mai puternică.
Legea nu se aplică și pentru serviciile din sfera psihiatriei
Este important de menționat că această prevedere nu se aplică și serviciilor de psihiatrie, unde acordul părintelui sau al reprezentantului legal rămâne necesar pentru minori. Dacă un tânăr accesează servicii de psihoterapie fără acord parental, iar psihologul consideră că este nevoie de o evaluare psihiatrică, acesta nu va putea continua către serviciile de psihiatrie fără implicarea părintelui.
Spre deosebire de psihoterapie, care se bazează pe consiliere și intervenții psihologice prin dialog și tehnici terapeutice, psihiatria este o specialitate medicală care presupune evaluarea clinică a sănătății mintale, stabilirea unui diagnostic medical și, atunci când este necesar, prescrierea unui tratament medicamentos. Astfel, chiar dacă accesul la psihoterapie este facilitat, accesul la servicii psihiatrice pentru minori continuă să depindă de acordul parental.
Vorbim despre sute de mii de adolescenți din mediul rural
România rămâne una dintre țările europene cu cea mai mare populație rurală. Aproximativ 44-45% din populația țării locuiește în mediul rural. Această proporție se regăsește și în rândul adolescenților. Cu alte cuvinte, aproape jumătate dintre tinerii români cu vârste între 16 și 18 ani trăiesc în sate și comune. Orice politică privind sănătatea mintală care ignoră realitatea rurală ignoră practic aproape jumătate dintre adolescenții României.
Pentru acești tineri, accesul la servicii este deja mai dificil din cauza distanțelor mari până la specialiști, lipsei transportului, nivelului mai ridicat de sărăcie, accesului limitat la informații și stigmatizării mai accentuate a problemelor emoționale. Atunci când peste toate aceste obstacole se adaugă și obligativitatea acordului parental, mulți tineri renunță complet la ideea de a cere ajutor.
Ce se întâmplă când părinții sunt plecați în străinătate?
România este una dintre țările europene cele mai afectate de migrația economică.
Un sfert dintre copiii români au avut la un moment dat cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. În multe situații, adolescentul este crescut de bunici, rude sau alte persoane care nu au autoritatea legală necesară pentru a lua această decizie. Pentru un adolescent de 16 sau 17 ani, situația poate deveni absurdă: recunoaște că are nevoie de ajutor – găsește un psiholog – este dispus să participe la ședințe – dar nu poate începe pentru că părintele care trebuie să semneze se află în afara țării, iar drumurile până la ambasadă sau consulat sunt peste mână.
Problemele emoționale nu așteaptă până la întoarcerea părinților din străinătate.
Divorțul și conflictele dintre părinți nu ar trebui să blocheze accesul la ajutor
În multe familii, părinții sunt divorțați sau implicați în conflicte de lungă durată. Adolescentul poate locui cu mama, în timp ce tatăl păstrează anumite drepturi parentale, sau invers. În astfel de situații apar frecvent cazuri în care un părinte este de acord cu accesarea serviciilor, iar celălalt refuză. Conflictul dintre adulți ajunge să blocheze complet accesul copilului la sprijin. Sănătatea mintală a adolescentului devine o monedă într-un conflict care nu îi aparține. Niciun tânăr nu ar trebui să fie privat de ajutor psihologic deoarece adulții din jurul său nu reușesc să ajungă la un acord.
Stigma și rușinea sunt încă bariere puternice
Unul dintre cele mai puternice argumente pentru această modificare este existența stigmei. În multe comunități, mai ales în mediul rural, încă persistă rușine în jurul accesării serviciilor de sănătate mintală. Pentru mulți părinți, mersul la psiholog este perceput ca un semn de eșec personal sau familial (ce o să spună oamenii când află că fiul/fiica mea merge la psiholog?).
Rezultatul? Adultul refuză ajutorul în locul tânărului. Un tânăr poate avea atacuri de panică, poate fi victima bullyingului sau poate traversa o depresie severă, dar să nu poată beneficia de sprijin deoarece părintele se teme de judecata comunității. În astfel de situații, cerința acordului parental nu protejează adolescentul.
Ce facem cu tinerii care trăiesc chiar în medii abuzive?
Uneori, sursa suferinței psihologice se află chiar în familie. Un adolescent poate avea nevoie de ajutor din cauza violenței domestice, abuzului emoțional, alcoolismului unui părinte, neglijării, conflictelor din casă și așa mai departe. În astfel de situații nu este realist să ne imaginăm că părintele care contribuie la problemă va semna cu entuziasm pentru accesarea terapiei (de ce duci discuțiile din casă în afară?). Așa că mulți tineri nu cer ajutor pentru că se tem de reacția familiei.
Dacă accesul la consiliere depinde de acordul persoanei care reprezintă sursa problemei, atunci sistemul nu funcționează pentru acești tineri.
La 16 ani, tinerii au deja capacitatea legală de a lua decizii importante
Legislația românească și cea europeană recunosc că adolescenții de 16 ani au un nivel de autonomie. Pot munci legal, pot plăti taxe și impozite, pot semna anumite contracte, pot răspunde pentru propriile fapte în contexte juridice. Societatea le recunoaște capacitatea de a lua decizii care le influențează viitorul. Este greu de justificat de ce un adolescent considerat suficient de matur pentru a lucra și a produce venituri nu ar fi suficient de matur pentru a cere ajutor psihologic.
Costul inacțiunii este mult mai mare
Problemele de sănătate mintală netratate nu dispar, ci se agravează în timp și pot conduce la probleme mai severe.
Din punct de vedere social și economic, intervenția din timp este mult mai eficientă și mai puțin costisitoare decât tratarea consecințelor după ani de zile.
În esență, această propunere legislativă nu oferă adolescenților privilegii speciale, ci oferă mai mult acces la ajutor. Nu obligă pe nimeni să meargă la psiholog, nu exclude părinții implicați și susținători și nici nu slăbește familia.
Propunerea nu exclude familiile din procesele în care trebuie să fie implicate
Această propunere creează o plasă de siguranță pentru situațiile în care familia nu poate, nu vrea sau nu reușește să ofere acces la sprijin pentru tânărul dintr-un sat izolat, cu părinți plecați în străinătate, pentru cei care se tem să vorbească despre anxietatea lor, pentru tinerii prinși între doi părinți aflați în conflict, pentru cei care trăiesc într-un mediu abuziv.
Pentru toți aceștia, accesul direct la consiliere și psihoterapie este o șansă de a fi ascultați înainte ca problema să devină o criză, iar uneori, această șansă poate face diferența dintre abandon și recuperare.
Majoritatea tinerilor care accesează servicii de consiliere sau psihoterapie beneficiază enorm atunci când părinții sunt implicați, susținători și deschiși dialogului. De altfel, niciun psiholog nu își propune să îndepărteze familia din procesul de sprijin al unui tânăr. Dimpotrivă, în multe situații, specialiștii recomandă și facilitează comunicarea dintre tineri și părinți, atunci când acest lucru este în interesul copilului.
Această propunere nu interzice implicarea părinților și nu îi exclude din proces, ci elimină doar situațiile în care o semnătură devine un obstacol birocratic sau o barieră care împiedică accesul la ajutor.
În practică, pentru marea majoritate a adolescenților, părinții vor continua să fie informați, implicați și parte din procesul de sprijin. Diferența este că, atunci când această implicare nu este posibilă sau nu este benefică pentru tânăr, accesul la ajutor nu mai este blocat.
Cu alte cuvinte, măsura nu schimbă relația dintre familie și adolescent, ci doar relația dintre adolescent și accesul la servicii.
Dacă un adolescent are o relație bună cu părinții săi și le spune că se confruntă cu anxietate sau depresie, nimic nu împiedică familia să participe împreună la procesul de sprijin.
Realitatea din mediul rural este că mulți tineri sunt deja aproape independenți la 16-17 ani
Orice discuție despre autonomia adolescenților trebuie să țină cont de realitățile din teren. În multe sate din România, adolescenții de 16 și 17 ani au deja responsabilități mari și iau decizii importante pentru propria viață. Mulți dintre ei fac naveta zilnic către licee aflate la zeci de kilometri distanță, locuiesc în gazdă sau la internat pentru a putea merge la școală, lucrează sezonier sau part time, contribuie la întreținerea gospodăriei, au grijă de frați mai mici și gestionează singuri relația cu instituții, școli sau angajatori, în limita posibibilităților. Există inclusiv situații în care adolescenții trăiesc practic fără supravegherea directă a părinților, deoarece aceștia sunt plecați la muncă în alte localități sau în străinătate. Pentru acești tineri, ideea că nu pot decide singuri să vorbească cu un psiholog este în contradicție cu responsabilitățile pe care societatea le acceptă deja din partea lor. Un tânăr poate să facă toate aceste lucruri, dar, în același timp, nu poate să decidă că are nevoie de o conversație confidențială cu un specialist în sănătate mintală. Această contradicție este și mai evidentă în mediul rural, unde procesul de maturizare și asumare a responsabilităților începe de multe ori mai devreme decât în marile orașe.
Încrederea în tineri este o formă de protecție
La baza acestei propuneri se află o idee simplă: un adolescent de 16 sau 17 ani este suficient de matur pentru a recunoaște că are nevoie de ajutor. Mersul la psiholog nu este o decizie care produce efecte ireversibile și nu este o intervenție medicală invazivă. Este, înainte de toate, o conversație confidențială cu un specialist pregătit să ofere sprijin. Prin această măsură, statul arată că, atunci când un tânăr cere ajutor, sistemul nu ar trebui să îi închidă ușa în față. Scopul este ca niciun adolescent să nu rămână singur atunci când are nevoie de sprijin.
Vezi o parte din mesajele tinerilor către parlamentari
Ce spun inițiatorii acestei propuneri
Despre Ring the Happiness
Acest demers face parte din proiectul Ring The Happiness, un proiect coordonat de Asociația Ring the Changes și Asociația pentru Dezvoltare Activă, finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene.
Scopul său este de a forma o rețea națională de tineri din mediul rural care devin promotori ai sănătății mintale, aducând conversațiile despre starea de bine acolo unde lipsesc cel mai mult: în școli, sate și comunități locale.
Ring the Changes 